Exista mai multe modele si explicatii pentru felul in care ne alegem partenerul, unele cercetate stiintific, altele mai putin. Ce mi-am propus insa, pentru acest articol, este sa redau pe scurt modelul ce se regaseste in cartea lui Wade Luquet, „IMAGO – Short-term Couple Therapy”, cu scopul de a intelege mai clar despre cum suntem noi in relatii dar si despre cum sunt partenerii nostri.
Sigur ca modelul porneste de la felul in care interactionam cu figurile de atasament in copilarie (adica, tot pe parinti pica😊). Copilul trece prin mai multe stadii de dezvoltare si atunci cand nevoia principala din acel stadiu este frustrata de catre parinte, nu este satisfacuta intocmai, copilul dezvolta o serie de vulnerabilitati dar si niste mecanisme de a face fata acestor vulnerabilitati. Si o sa le luam pe rand sa le povestim (pentru colegii mei specialisti, vreau sa mentionez ca principiul e similar cu Schema Therapy, stadiile la fel, doar „schemele” sau „ranile” sunt mai simplificate in acest model, totusi si ele au multe asemenari cu varianta mai complexa din Schema):
Primul stadiu (0-2 ani): atasament. Aici copilul are nevoie de disponibilitate, caldura si foarte multa atentie din partea parintelui. Cand nu o primeste intr-o maniera sanatoasa, se produce o vulnerabilitate sau „rana”. Pentru a putea face fata acestei rani, copilul va face urmatoarele:
- Dezvolta tendinta de a se agata de celalalt (Clinger – „Nu prea am primit atentie si afectiune asa ca voi gasi pe cineva si ma voi lipi de el/ea ca sa primesc tot ce nu am avut.”)
- Dezvolta comportamente de evitare (Avoidant – „Nu prea am primit atentie asa ca nici nu imi trebuie.”)
Al doilea stadiu (2-3 ani): explorare. In acest stadiu, copilul are nevoie de doua lucruri: sa aiba posibilitatea sa exploreze, sa se indeparteze putin de parinte dar si sa aiba la cine sa se intoarca. Aici „rana” se creaza atunci cand copilul nu este lasat sa exploreze find tinut doar in preajma parintelui sau cand este lasat dar parintele pleaca din aria vizuala a copilului (se duce sa faca alte treburi sau stange prin alta camera) si el nu are cu cine sa impartaseasca bucuria unor descoperiri. Pentru a putea face fata acestei rani, copilul va face urmatoarele:
- Dezvolta comportamente prin care atrate atentia (Fuser - “Nimeni nu s-a entuziasmat cu mine cand am vazut ceva interesant, asa ca acum, cand sunt mai mare, o sa fac un tantrum pana cand cineva o sa se entuziasmeze cu mine.”)
- Dezvolta comportamente de izolare (Isolator – „Nu am avut spatiu sa explorez, asa ca acum nimic nu ma mai opreste sa o fac singur.”)
Al treilea stadiu (3-4 ani): indentitate. Aici, copilul, incepe sa descopere simtul propriei persoane, sa isi creeze un sine diferit de al parintelui. Incep sa experimenteze roluri (sunt o pisicuta, sunt o printesa) si au nevoie sa fie vazuti. Daca parintele spune „Termina ca nu esti o pisica!” sau „Printesele sunt cuminti, nu asa obraznice!” sau nu ii baga efectiv in seama, se creaza rana. Pentru a putea face fata acestei rani, copilul va face urmatoarele:
- Dezvolta comportamente mult prea rigide (Rigid – „Lucrurile vor trebui sa fie intr-un anume fel, altfel nu va fi bine.”)
- Dezvolta comportamente mult prea flexibile (Diffuze - „Nu imi e clar cine sunt, mai bine iau altii deciziile in locul meu, eu nu prea contez.”)
Al patrulea stadiu (4-6 ani): putere si competenta. Copilul incepe acum sa faca diverse activitati in afara casei si in interactiune cu alti oameni. Are nevoie sa inteleaga la ce se pricepe, la ce e bun, ce abilitati are si deseori vor veni sa le arata parintilor ce desen au facut sau sa le spuna cum s-au jucat cu ceilalti. Nevoia lor este de afirmare, recunoastere/valitare/lauda. Rana se creaza atunci cand parintele in loc sa spuna „Ce desen frumos! Ce interesant ai ales culorile!”, spune „Mda...florile nu sunt verzi, sunt rosii sau galbene si soarele nu e albastru. Mai incearca!”. Pentru a putea face fata acestei rani, copilul va face urmatoarele:
- Dezvolta comportamente competitive nesanatoase (Competitive – „Nimeni nu a vazut ce am facut cand am fost mic, asa ca acum o sa le arat ce mare si tare sunt eu.”)
- Dezvolta comportamente pasive („Passive – oricum nu fac nimic bine asa ca de ce sa mai incerc.”)
Al cincelea stadiu (6-9 ani): relational. Copilul invata sa isi faca prieteni, apar geloziile dar se dezvolta si diverse tipuri de interactiune. In functie de felul in care evolueaza acest stadiu, copilul va face urmatoarele:
- Dezvolta comportamente de ingrijire (Caretaker – „Daca am grija de ceilalti si fac ce e nevoie or sa ma placa.”)
- Prefera sa fie mai singuratic (Loner – „Nu pot sa imi fac prieteni, o sa stau sa citesc sau sa ma joc pe calculator, oricum nu am nevoie de nimeni.”)
Acum, teoria spune ca atunci cand devenim adulti, o sa ne simtim atrasi de cineva cu aceeasi rana dar comportamente opuse. Initial ne simtim atrasi pentru ca are parti pe care am dori si noi sa le avem (de exemplu, cel care are mai degraba comportmanete pasive ar dori sa fie mai indraznet si sa intre mai mult in competitie si admira asta la celalalt) dar ulterior ajung sa ne apase butoanele tocmai pentru ca ajungem sa vrem ca celalalt sa fie ca noi.
Ce e de facut?
Pentru cei care merg la terapie de cuplu e mai simplu pentru ca le poate arata terapeutul ca amandoi au trait in copilarie interactiuni similare cu parintii si ii sprijina sa ajunga de aceeasi parte a baricadei. Cu alte cuvinte, oo sprijina sa se transforme din „adversari” care duc lupte de putere unul cu celalalt in „parteneri” care se lupta cu mecanismele ce le pun probleme.
Pentru ceilalti, iata o lista scurta de sugestii:
- Discutati cu partenerul despre copilaria lui si cautati similaritati (mame critice, tati absenti sau alcoolici).
- Incercati sa povestiti ce impact credeti ca au avut aceste lucruri asupra voastra: „acum, nu mai suport critica, sunt foarte sensibil daca cineva spune ceva aiurea...”
- Sprijiniti-va reciproc in a intelege ca sunt doar niste filte: „nu tot ce vine spre tine e o critica, adu-ti aminte ca asta e filtrul tau, eu cand am spus ca mai bine faceam carfoti prajiti decat la cuptor, am zis pentru ca mie imi era pofta de cartofi prajiti si stiu ca se fac mai repede, deci imi potoleam foamea... nu e un repros la adresa ta...”
- Invatati sa comunicati corect in cuplu (aici ne mai trebuiesc 7 articole doar ca sa rezumam ce inseamna comunicare corecta). Cu toate acestea sunt unele reguli simple:
- folositi cuvinte cat mai neutre care au minim de risc sa il activeze pe celalalt;
- fara repros;
- fara dezgropat schelete de acum 3 ani;
- exprimati emotia ca celalalt sa inteleaga despre ce e propozitia (o plangere sau o cerere). De exemplu daca eu ii spun partenerului de mai multe ori „dar ce incet merge acest tren; vai nu cred ca o sa facem 100 de ani; cat poate sa mearga de incet” celalalt poate crede ca ii cereti sa faca ceva si posibil sa va raspunda „...si ce vrei, sa ma dau jos si sa il imping eu, aia e...”. Si de aici poate porni o cearta. Exprimand emotia, partenerul intelege ca nu are ceva anume de facut: „Ce frustrant e pentru mine sa merg cu un tren ce circula asa incet. Chiar ma enerveaza... o sa fiu mai atent data viitoare, poate reusim sa alegem altul... nu stiu, ne uitam imrpeuna...”;
- aveti rabdare si nu va activati la prima interpretare. Amintiti-va ca omul de langa voi e acolo pentru ca va iubeste, nu pentru ca are ca scop in viata sa va critice sau raneasca!