Este o zi frumoasa si importanta pentru tine. Te intorci spre casa zambind, cu un sentiment de multumire si retraiesti emotia anuntarii notelor. Profesorul a inceput cu cele mici iar tu stateai in banca si sperai sa treaca repede peste ele fara sa iti auzi numele. A pornit, ca de obicei de la nota 4, timp in care te gandeai ca nu poti lua chiar 4 pentru ca ai facut toate exercitiile. Dar ai o urma de indoiala despre cat de bine le-ai facut, totusi pare imposibil sa iei 4. Cand auzi nota 5 te bucuri “macar am scapat de 4, 5 e mai usor de indreptat” insa speri in continuare sa nu iti auzi numele. In fata ies colegi care isi iau lucrarile cand profesorulul ii striga, despre care crezi ca sunt mai buni decat tine, te mira ca au luat 5 insa esti prea concentrat pe propria persoana ca sa duci gandul mai departe, ai vrea doar sa treaca la 6 ca sa poti rasufla din nou usurat. Si auzi 8. Inima incepe sa bata de bucurie si speranta, totusi iar ai o urma de indoiala, daca proful a ratacit lucrarea ta si de fapt ai luat 4? Nu vrei sa te entuziasmezi prea tare si incerci sa mentii o stare neutra. In final primul 9 este anuntat cu numele tau. A fost un test greu, matematica nu este punctul tau forte dar ai muncit si ai invatat si iata ca a dat roade. Acum drumul spre casa pare lung, si abia astepti sa impartasesti bucuria ta, sa fii mandru in fata parintilor spunadu-le ca ai laut 9 la nenorocitul de test care te-a tinut in casa cateva seri bune in loc sa fii la joaca in fata blocului. Dar gata, astazi o sa iesi, si o sa spui tuturor ca ai luat 9.
„- Buna! Am ajuns!”
„- Bravo, descalta-te si hai sa mananci, am lasat cartofii pe foc sa fie calzi.”
„- Vin..”
„- Cum a fost la scoala?”
„- Bine, Am luat 9!”
„-Ai luat 9 dupa cat ai invatat si dupa cat am stat impreuna sa facem problemele? Cum ai luat 9? Ai gresit la calcule din neatentie, nu? Cat a luat Andrei?”
„-Nu stiu, parca tot 9 sau 10, nu mai stiu.” Dar stii foarte bine ca a luat 10, doar e cel mai bun copil din clasa si teroarea vietii tale, indiferent ce note iei, mereu trebuie sa existe o comparatie cu Andrei ca si cand e cel mai de pret punct de reper pentru parintii tai.
„- Macar stii unde ai gresit? Oricum nu mai conteaza, asta e, ai luat 9, data viitoare sa fii mai atent si sa nu te mai grabesti; ti-am spus si cand faceam problemele, te grabesti si gresesti la calcule, e pacat daca stii sa rezolvi problema sa gresesti la calcule.”
E ciudat si confuz, toata bucuria a disparut, sentimentul de bine acum s-a transofrmat in rusine, mandria ca ai luat 9 la ceva atat de greu s-a transofrmat in gandul ca nu e suficient, intelegi ca daca nu iei 10 restul nu mai conteaza si nu mai are vloare, ori ca luai 5 ori 9 e practic acelasi lucru, doar 10 conteaza.
Si asa ajungem in viata noastra de adulti criticandu-ne atunci cand lucrurile nu ne ies perfect, si putine ne ies perfect, judecandu-ne aspru si considerand ca nu suntem suficient, ca daca nu facem totul de 10 atunci nu suntem buni de nimic. E 10 sau nimic.
Autocritica este studiata intens si multi autori si-au pus intrebarea daca ea ajuta sau mai mult ne face rau. Cumva este evident ca pana la un punct ne ajuta, ne facem sa fim constienti de erorile pe care le facem si ne sprijina sa ne indreptam si sa evoluam. Multi dintre noi insa duc atocritica la un nivel nesanatos, suntem prea duri cu noi si cand zic prea duri nu ma refer doar la standarde inalte ci la faptul ca ignoram lucrurile bune si filtram totul prin ceea ce nu ne reuseste …
Mi-a placut abordarea lui Thompson and Zurof care in 2004 au dezvoltat „Scala de autocritica”, cumva foarte simplu de inteles, care spune ca avem 2 tipuri de autocritica: comparativa si internalizata. Critica comparativa este atunci cand ne comparam cu cei pe care ii consideram mai buni decat noi si ajungem la concluzi ca noua ne lipseste ceva. Critica internalizata este atunci cand ne comparam cu standardele noastre interne care sunt extrem de ridicate si ajungem la concluzia ca suntem departe de ceea ce ne dorim sa fim ca indivizi.
Acum, ce imi doresc eu sa subliniez este faptul ca un nivel prea ridicat de autocritica are ca efect depresia, anxietatea sociala, o imagine corporala distorsionata, sentimentul de inutilitate si lipsa de valoare. Oamenii cu un nivel foarte ridicat de autocritica au sentimente de vina si rusine atunci cand ceva nu functionezza punand totul pe seama lor si intr-o masura extrem de avansata autocritica a fost asociata cu comportamente de autoagresiune, izolare, tulburari alimentare.
Chiar si nivelele mai moderate de autocritica ne pot impacta viata de zi cu zi, evitand sa ne expunem unor situatii pe care le consideram riscante, cum ar fi sa vorbim in timpul sedintelor la munca, desi stim ca avem un punct de vedere valid, sa nu intervenim atunci cand consideram ca ni s-a facut o nedreptate adoptand un comportament submisiv, neexprimarea nevoilor personale si a opiniei personale, practic intreaga noastra viata poate fi impactata sever doar prin simplul fapt ca ne privim nerealist fara sa luam in considerare toate dovezile, ignorand aspectele positive si lucrurile bune pe care le facem sau lucrurile care ne reusesc, abilitatile si punctele noastre forte.
Acum, desigur ca terapia este cea mai buna varianta pentru a depasi aceste tendinte si a putea evolua intr-un mod sanatos si adaptat propriei noastre persoane. Putem insa face si niste exercitii simple, doar noi cu noi pentru a modifca putin aceaste ganduri distructive si va propun sa incercati urmatorul exercitiu:
Folositi tabelul de mai jos pentru a nota si combate aceste ganduri:
| Noteaza aici gandul negativ despre tine, autocritica. | Noteaza aici contextul in care a venit acest gand, preferabil pe larg. | Reformularea gadului autocritic intr-un mod mai realist. | O actiune pe care imi propun sa o fac data viitoare |
| Nu sunt bun de nimic, iar am facut o varza… | Am un proiect important, am lucrat la el mult si am stat mult timp peste program. Am uitat insa sa trimit un raport la timp si am depasit termenul limita. Cand l-am trimis, cu scuzele de rigoare el a fost luat in considerare si totul a fost ok. Totusi seful meu m-a certat si m-a facut sa ma simt foarte prost. | Cand spun „Nu sunt bun de nimic” inseamna ca nu am facut nimic bun in trecut, niciodata. As putea spune ca, in aceasta situatie, nu am fost suficient de responsabil si nu am notat toate urgentele astfel incat sa imi amintesc din vreme despre raport. | Sa imi notez urgentele si sa le afisez in birou.
Sa discut cu seful meu sa ii spun ca am prea multe si ca imi este dificil sa le gestionez. |