De ce ne suparam cand se supara ceilalti

Poate ai trait chiar tu asta sau poate ai observat la ceilalti, fenomenul interesant in care oamenii se supara atunci cand ceilalti se supara 😊. Fie ca stau de vorba prieteneste si unul dintre ei povesteste celuilalt despre un subiect mai sensibil, fie ca nu stau de vorba prieteneste si unul il cearta pe celalalt, e foarte interesant cum unii oameni reactioneaza suparandu-se, nestiind cum sa contina emotiile interlocutorului.

Cateva situatii in care am observat ca se intampla asta (am observat si indirect prin povestile clientilor mei):

Ea a pregatit masa si el vine nervos de la munca dar supararea lui nu are legatura cu ea. Ea se supara ca el e suparat in loc sa fie vesel pentru masa uimitor de gustoasa ce il asteapta.
Ea sa plange la prietena ei de acelasi lucru pe care il tot repeta de 6 luni – colegii nepregatiti de la job. Prietena se supara pentru ca de 1 milion de ori i-a repetat ca nu are sens sa fie nervoasa si trista din cauza asta.
Un coleg este suparat ca alt coleg, din greseala i-a trimis un raport eronat. Si colegul vinovat se supara pe celalalt pentru ca „nu trebuie sa reactionezi chiar asa, nu trebuie sa te superi si sa fii nervos”.

Ma voi opri aici si hai sa vedem de ce se intampla asta!

Puterea uimitoare a neuronilor oglinda

In universul neurostiintei, empatia este o functie a neuronilor oglinda. Acesti neuroni ne ajuta sa ii imitam pe ceilalti. Ei sunt localizati in cortexul pre-frontal, zona care este resposabila si cu moralitatea, planificarea, luarea deciziilor si comportamentul social. Ne ajuta sa invatam prin imitare atunci cand suntem copii dar ajuta si la imitarea starilor emotionale. De exemplu atunci cand vedem un film cu o secventa trista, ne pare si noua rau sau cand cineva este extrem de fericit si entuziasmat, ii putem intelege starea.

Ideea e ca toti avem acesti neuroni, doar ca unii dintre noi sunt in mod real mai sensibili, din motive genetice sau ce tin de mediu.

Resposabilitate care ni s-a pus in carca

Am intalnit multi clienti care au fost crescuti fiind resposabili pentru emotiile parintilor. Fraze de tipul „ma superi”, „uite ce mi-ai facut”, „uite ce am facut din cauza ta” pun in spatele unui copil o resposabilitate foarte mare. Cand ei devin adulti se simt in continuare responsabili de emotiile celorlalti si sufera odata cu ceilalti sau nu suporta efectiv ca oamenii sa fie suparati pe ei – vor face orice ca sa ii impace.

Cred ca stim cu totii ca emotiile sunt presposabilitatea posesorului lor si a nimanui altucuiva.

Cand celalalt nu face ce ii spun

O alta cauza este cand unii oameni, care, evident ca tin la apropiatii lor, se supara pe acestia pentru ca se simt neimportanti. Mintea lor poate sa gandeasca de exemplu „daca eu iti spun ca nu trebuie sa te stresezi si tu te stresezi, in seamna ca ce spun eu nu conteaza si inseamna ca eu nu contez”. „Ce am eu nevoie acum conteaza mai mult decat faptul ca tu esti obosit si nu ai chef, ma supar daca nu imi oferi ce am nevoie”.

Si toate astea pentru ca nu stim cum sa continem emotiile celorlalti (bine, multi nu stiu cum sa isi contina propiile emotii), asa ca iata o metoda extrem de simpla:

Ii validam emotia: „imi pare rau ca te simti asa, te cred ca esti suparat, inteleg ca asta te-a infuriat”
Normalizam emotia: „e normal sa simti asta”, „ oricine in locul tau s-ar fi suparat la fel”, „e omenesc cand se intampla x sa ne infuriem”
Intrebam daca si cum putem ajuta! (foarte important, pentru ca e crucial sa ii lasam pe ceilalti sa isi traiasca emotia, sa nu ii scoatem de acolo sau sa ii distragem – ma refer aici la emotii functionale: furie, tristete, durere, in nici un caz la depresie extrema cu risc de suicid): „sunt alaturi de tine daca ai nevoie de ceva” si daca pot sa ajut sau sa te ascult macar, sunt aici” .

Si, nu in ultimul rand foarte important sa ne descotorosim de lucrurile invatate si disfunctionale pentru noi, ca daca celelalt se supara, eu nu contez sau daca se simte cumva aiurea e responsabilitatea mea sa il fac sa se simta ok.

Spor la continut emotii!